Istoria proprietății din Posada, Comarnic (județul Prahova) poate fi reconstituită pe baza actelor[1] încă din secolul al XVI-lea, dar ea intră în posesia lui Grigorie Brâncoveanu la 1799, de când datează o carte domnească a lui Alexandru Constantin Moruzi Voievod (1793-1796, 1799-1801 în Țara Românească) prin care îl autoriza să ia în stăpânire moșia Comarnic cu munții de acolo, pe care a cumpărat-o la mezat și care aparținuse anterior răposatului Domn Constantin Hangerliu (1797-1799).
Arhivele Naționale ale României,fond C.F.R., dosarul ipotecar al moșiei Posada-Comarnic
În 1850 s-au realizat primele hotărnicii și planuri ale moșiei Comarnic și muntelui Manole, de către inginerul G. Pleșoianu. După împroprietărirea clăcașilor la 1864, inginerul Scarlat Popovici a realizat noile măsurători, adăugând 349, 5 pogoane pământ cultivabil. Cu această ocazie s-au dat clăcașilor 4883 pogoane de teren. În 1876, prințul Nicolae Bibescu, în calitate de epitrop al averii Doamnei Zoe, a cedat 245-250 pogoane de teren din Cornu, Breaza și Comarnic pentru realizarea căii ferate Ploiești-Predeal. Între 1892-1893 inginerul Franz Pfanhauser a realizat cartea de hotărnicie a moșiei.[2]
Începând cu 1896 moșia a fost arendată, pe 7 ani, lui Ernest Manoël pentru suma de 37700 lei pentru moșie și 800 lei pentru carieră. În 1899 prințul George Bibescu cade la înțelegere cu Căile Ferate, pentru o suprafață de 214 pogoane de teren cedate acestora. În 1901 suprafața totală a trupurile de moșie stăpânite de prințul Bibescu era de 12125 pogoane.[3]
În 1901 prințul George G. Bibescu a ipotecat moșia pentru suma de 400000 lei, jumătate din valoarea ei de atunci. Potrivit testamentului său, fiul primea nuda proprietate, iar uzufructul revenea văduvei sale, Valentina Bibescu. În 1907 prințul George Valentin a mai cerut un împrumut de 300000 lei în contul moșiei Comarnic, evaluată atunci la 1600000 lei.
Potrivit Legii rurale, se constata că moșia de 6059 ha nu era agricolă, fiind situată în zona montană, predominând pădurile, restul fiind format din pășuni, fânețe, coaste și prunduri de gârlă (2397 ha). Suprafața de 216 ha și m.p. i-a fost expropriată prințului Bibescu, rămânându-i 1803 ha din cei expropriabili.[4] Atunci erau consemnate și fabricile de ciment, var hidraulic, var alb, cherestea și butoaie, lăptărie (cu un teren de 10 ha), precum și diverse case pentru personalul angajat pe diferitele trupuri de moșie.
În 1926 prințul George Valentin Bibescu era chemat să plătească taxele de exploatare a varului de pe concesiunea de 5 ha de pe Plaiul cu Dor, din pădurea Furnica, din perioada 1916 – 1926.[5]
Castelul de la Posada
Carte poștală de epocă
Arhiva de familie păstrează câteva scrisori ale prințului George Bibescu adresate soției sale, Valentina, aflată în străinătate, în care îi redă în detaliu progresul lucrărilor de la Posada în vara anului 1898[6]. Pe de o parte, ne permite datarea construcțiilor, pe de altă parte ne oferă numele celor implicați: inginerul D. Cepescu, arhitectul Paul Gottereau și grădinarul Wilhelm Knechtel. În luna mai deja fuseseră făcute săpăturile și realizate canalizarea, aducerea apei pentru bazine și irigația grădinilor. În ceea ce privește concepția spațiilor interioare ale castelului, prințul George o asigura de separarea camerelor și depozitarea mobilierului sosit, care fusese inventariat adecvat fiecărei camere și posesor: 1 V pentru Valentina, 2 B pentru prințul George, 3 G pentru George Valentin, 4 F pentru guvernanta acestuia, „Fraulein”. La 25 mai sosește, pentru 5 zile, arhitectul Gottereau, pentru a monitoriza personal lucrările. Castelul se încadrează în tipologia romantică a construcțiilor montane occidentale, folosindu-se piatra și lemnul local, într-o fantezie de volume și elemente decorative. În unele cazuri, putem observa chiar utilizarea Fachwerk-ului; sejururile în Bad Charlottenburg, în apropiere de Berlin, unde familia Bibescu închiria o vilă, trebuie că i-au fost sursă de inspirație pentru unele decorații.
Câteva fotografii de familie, foarte deteriorate, ne permit să pătrundem în intimitatea familiei Bibescu, cel mai probabil în primii ani ai secolului al XX-lea, fiind realizate de prințesa Nadeja Bibescu. Ele ne înfățișează un colț din salonul Valentinei și al lui George Bibescu, în care predomină lambriurile, lucrările de artă suprapuse pe pereți, fotografia prințului Bibescu citind discursul său de admitere în Academia franceză, diferite fotolii și măsuțe.Alte câteva fotografii datează din primii ani de căsătorie ai lui George Valentin cu Martha Bibescu, care a fost lăsată în grija soacrei ei la Posada. Asistăm la câteva „tablouri vivante”, regizate de Nadeja, cu Martha întruchipând anotimpurile sau purtând costume din secolul al XVIII-lea sau imortalizată în compania fiicei ei, Valentina.[7] Elementul vegetal predomină saloanele feminine, dar putem constata și abundența mobilierului.
Martha la Posada, fotografie de Nadeja Știrbey (Arhivele Naționale ale României, fototeca)
Aici, la Posada, au fost aduse o parte din colecțiile de artă ale familiei Bibescu, printre care și lucrările de Renoir și aici au și pierit în incendiul din 1915.
Într-un interviu pentru o revistă ilustrată, prințesa Martha confirma construirea palatului în 1895 de către arhitectul Gottereau.[8] De asemenea, mai sunt amintite câteva tablouri de pictorul Nicolae Grigorescu, numeroase acuarele și obiecte aduse din Mexic de prințul George G. Bibescu și un portret al prințesei Valentina Bibescu, realizat de pictorul monden Jacques-Émile Blanche (1861-1942).[9]
În 1901 situația clădirilor de pe moșie era următoarea: castelul de la Posada avea două etaje și 20 de camere, iar dependințele 13 camere; un grajd de zid pentru 8 cai, un șopron pentru trăsuri; grădini. În localitatea Comarnic se aflau casa administrației, cu 6 camere, o lăptărie cu 2 camere, un grajd cu 20 vaci și 8 cai, două case-dependițe, cu 2, respectiv 3 camere.
Abia după moartea soacrei ei, survenită în 1914, Martha Bibescu a devenit stăpână la Posada, făcând, probabil, unele modificări. Din păcate, după un an, castelul va dispărea într-un incendiu misterios. În 15 septembrie 1915 colonelul britanic Christopher Birkwood Thompson (1875-1930), sosit în țara noastră pentru a determina intrarea ei în război, depozitează la Posada cutii cu documente secrete. Incendiul pus cu intenție pentru distrugerea lor a dus la dispariția totală a castelului. Iată ce nota prințesa în jurnalul ei: „Sâmbătă, 25 septembrie. În noaptea asta un incendiu a distrus Posada. Treisprezece ani din viața mea!”[10]
În iunie-iulie 1916 familia reamenajează dependințele și din această perioadă datează singurele planuri identificate în fondul antreprenorilor Frères Sulzer.[11] Nu știm cum arătau camerele Marthei, dar găsim o descriere succintă din 1937 referitoare la camera fiicei ei: „Camera Valentinei este gata și este cu totul încântătoare: albastru, alb, roșu, ca sufrageria cea verde și mică.”[12] Ultimele informații datează din 1941, cu prilejul inventarierii averii prințului George Valentin Bibescu: castelul în suprafață de 784 m.p., parter și etaj, avea 20 camere și 7 băi, iar dependințele de 300 m.p., aveau 14 camere, toate fiind vechi de aproximativ 40 ani. În plus se mai aflau casa intendentului de 82 m.p., magazia de lemne, grajdul, iar terenul parcului era de 5, 36 ha. Ca anexă, mai amintim de casa silvică din Floret, locuința grădinarului și grajduri, sere de 325 m.p. (datând tot din perioada lui George G. Bibescu), terenul pădurii măsurând 9100 m.p. [13]
Fabricile prințului Bibescu
În Comarnic se mai aflau casa moșiei cu 6 camere, dependințele, 1 grajd, casa argaților, clădirea birourilor, magazia de fân și locuința casierului, a paznicului, a mecanicului, locuința închiriată agentului de control, a argatului. Terenul ocupat de toate aceste clădiri era de 18414 m.p.
În 1941 moșia Posada avea 4 ha teren arabil, 124 ha fânețe, 20 ha islaz și 50 ha terenuri neproductive.Pădurea era de 3290, 06 ha și 48, 08 surpături.
Martha Bibescu a încercat să salveze proprietatea, oferind-o spre închiriere Legației franceze. Moșia a fost expropiată în perioada 1945-1946. Moara a fost expropriată și dată în exploatare lui Gheorghe Machedon din comuna Comarnic în 19 aprilie 1946.[14]
Aici a fost prins în 1948 nepotul ei, arhitectul G. M. Cantacuzino.[15]
Ruinele castelului ars în 1915, într-o fotografie din 1938
În fostele clădiri ale proprietății Bibescu au fost amenajate depozitele Castelului Peleș și s-a construit o nouă clădire pentru un Muzeu cinegetic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu