În 1911 prințul George Valentin Bibescu cumpără de la verișoara sa, Marie Nicole Darvari, proprietatea de la Moșogoaia, iar soția sa, Martha, începe un proiect complex de restaurare și prefacere a palatului brâncovenesc, aflat în ruină, într-o locuință confortabilă și spațiu elegant de primire a oaspeților de seamă.
Informații recente au scos la lumină o mai veche colaborare a arhitectului Domenico Rupolo (1861-1945) în spațiul românesc: în 1892-1893 colaborează cu sculptorul George Vasilescu (1864-1898) la monumentul Vasile Adamache din Iași, iar în 1897 la monumentul ploieștean dedicat Batalionului II Vânători de munte.[2] Totuși colaborarea cu prințesa Martha Bibescu și după 1919 cu George Matei Cantacuzino (1899 – 1960), nepotul acesteia, student la arhitectură la Paris, vor rămâne în istoria arhitecturii românești ca un moment marcant. Alegerea arhitectului Veneției ar fi putut veni din partea prietenului comun, Mariano Fortuny y Madrazo (1871-1949), al cărui atelier era frecventat atât de Principesa/Regina Maria, cât și de Martha Bibescu și cumnata ei, Nadeja Știrbey.
Dacă lui Rupolo îi putem atribui planurile și principalele direcții de restaurare din perioada premergătoare primului război mondial, este evident că după 1920 nepotul Bibescu, G. M. Cantacuzino[3] este cel care pune în practică lucrarea, probabil cu forță de muncă italiană, greacă și românească. El ne lasă cronologia lucrărilor efectuate atât la palatul brâncovenesc, cât și la cuhnie, grădini și la biserică, amintind de indicațiile primite de la arhitectul italian – adesea prezent la Mogoșoaia în lunile de vară - și prezentând și deciziile proprii.[4]
În primii ani ai restaurării palatului brâncovenesc credem că prințesa Martha a utilizat în continuare Vila Elchingen. În lipsa mărturiilor vizuale, apelăm la memorii; în ajunul Anului Nou 1916, Regina Maria rămâne la Mogoșoaia, prilej cu care Martha notează câteva detalii despre decorația interioară: „Această lectură a avut loc în camera portocalie seara, înainte de cină. Am coborât să cinăm numai noi două. După masă, am trecut în salonul verde, în fața șemineului, și ne-am așezat amândouă pe marea canapea englezească, fiecare cu ceva de împletit.”[5] Din păcate, odată cu invazia germană, vila Elchingen are de suferit mari pierderi, atât de la bombardamente, cât și din cauza furturilor trupelor germane.
Lucrările avansează în 1925, astfel încât credem că pe la începutul anului 1926 datează mutarea prințesei Martha în vechiul palat brâncovenesc. Două argumente ne îndreptățesc să avansăm această ipoteză: în 2 aprilie 1925 prințul George Valentin Bibescu i-a donat soției sale proprietatea de la Mogoșoaia, un gest juridic care îi garantează și ei investițiile și, poate, liniștea sufletească. În fondul antreprenorilor Sulzer regăsim planuri datate octombrie-noiembrie 1925 cu instalațiile de încălzire din palat, care au fost montate în cursul iernii 1925-1926, asigurând confortul pentru anul următor.
Cu toate că inaugurarea oficială a avut loc în 1927, fiind prezent și arhitectul Rupolo, lucrările vor continua și în anii '30. Fosta vilă Elchingen lasă loc unei case de oaspeți, un adevărat palat, care este construit într-un stil mult mai apropiat celui al palatului brâncovenesc. În vederea instalării aici a familiei Valentinei Bibescu (1903-1976), căsătorită Ghika – Comănești, se introduc în 1935 toate utilitățile necesare, după cum o atestă planurile găsite în fondul firmei Frères Sulzer. Judecând după textul în italiană de pe aceste planuri, apreciem că ele ar putea fi cele înaintate de arhitectul Rupolo. Interioarele acestui palat ne rămân până astăzi necunoscute, nefiind identificate fotografii sau inventare.
Martha și Valentina Bibescu, pe lacul Mogoșoaia
fotografie de Nadeja Știrbey
Martha suprinde, plină de mândrie, descendența principală a familiei și legitimează astfel efortul constructiv și financiar uriaș: „Am urmărit, timp de douăzeci de ani, cu cea mai mare pietate față de comorile arhitecturale și artistice ale Țării și mai presus de toate față de memoria sfântă a lui Constantin Vodă Brîncoveanu, ctitor al Neamului, ai cărui urmași și moștenitori suntem, restaurarea palatului Brîncovenesc de la Mogoșoaia și totodată a Sfîntului locaș drept Paraclis Domnesc, care se găsește în incinta grădinilor noastre.”[1]
Martha și copia tabloului lui Constantin Brâncoveanu găsit la Sinai
Informații recente au scos la lumină o mai veche colaborare a arhitectului Domenico Rupolo (1861-1945) în spațiul românesc: în 1892-1893 colaborează cu sculptorul George Vasilescu (1864-1898) la monumentul Vasile Adamache din Iași, iar în 1897 la monumentul ploieștean dedicat Batalionului II Vânători de munte.[2] Totuși colaborarea cu prințesa Martha Bibescu și după 1919 cu George Matei Cantacuzino (1899 – 1960), nepotul acesteia, student la arhitectură la Paris, vor rămâne în istoria arhitecturii românești ca un moment marcant. Alegerea arhitectului Veneției ar fi putut veni din partea prietenului comun, Mariano Fortuny y Madrazo (1871-1949), al cărui atelier era frecventat atât de Principesa/Regina Maria, cât și de Martha Bibescu și cumnata ei, Nadeja Știrbey.
Colecția Jean Ghika, strănepoata Marthei Bibescu
Dacă lui Rupolo îi putem atribui planurile și principalele direcții de restaurare din perioada premergătoare primului război mondial, este evident că după 1920 nepotul Bibescu, G. M. Cantacuzino[3] este cel care pune în practică lucrarea, probabil cu forță de muncă italiană, greacă și românească. El ne lasă cronologia lucrărilor efectuate atât la palatul brâncovenesc, cât și la cuhnie, grădini și la biserică, amintind de indicațiile primite de la arhitectul italian – adesea prezent la Mogoșoaia în lunile de vară - și prezentând și deciziile proprii.[4]
În primii ani ai restaurării palatului brâncovenesc credem că prințesa Martha a utilizat în continuare Vila Elchingen. În lipsa mărturiilor vizuale, apelăm la memorii; în ajunul Anului Nou 1916, Regina Maria rămâne la Mogoșoaia, prilej cu care Martha notează câteva detalii despre decorația interioară: „Această lectură a avut loc în camera portocalie seara, înainte de cină. Am coborât să cinăm numai noi două. După masă, am trecut în salonul verde, în fața șemineului, și ne-am așezat amândouă pe marea canapea englezească, fiecare cu ceva de împletit.”[5] Din păcate, odată cu invazia germană, vila Elchingen are de suferit mari pierderi, atât de la bombardamente, cât și din cauza furturilor trupelor germane.
Lucrările avansează în 1925, astfel încât credem că pe la începutul anului 1926 datează mutarea prințesei Martha în vechiul palat brâncovenesc. Două argumente ne îndreptățesc să avansăm această ipoteză: în 2 aprilie 1925 prințul George Valentin Bibescu i-a donat soției sale proprietatea de la Mogoșoaia, un gest juridic care îi garantează și ei investițiile și, poate, liniștea sufletească. În fondul antreprenorilor Sulzer regăsim planuri datate octombrie-noiembrie 1925 cu instalațiile de încălzire din palat, care au fost montate în cursul iernii 1925-1926, asigurând confortul pentru anul următor.
Cu toate că inaugurarea oficială a avut loc în 1927, fiind prezent și arhitectul Rupolo, lucrările vor continua și în anii '30. Fosta vilă Elchingen lasă loc unei case de oaspeți, un adevărat palat, care este construit într-un stil mult mai apropiat celui al palatului brâncovenesc. În vederea instalării aici a familiei Valentinei Bibescu (1903-1976), căsătorită Ghika – Comănești, se introduc în 1935 toate utilitățile necesare, după cum o atestă planurile găsite în fondul firmei Frères Sulzer. Judecând după textul în italiană de pe aceste planuri, apreciem că ele ar putea fi cele înaintate de arhitectul Rupolo. Interioarele acestui palat ne rămân până astăzi necunoscute, nefiind identificate fotografii sau inventare.
[1] Martha Bibescu, Jurnal berlinez '38, Ed. Vivaldi,
București, 2009, p. 189, editorul Dumitru Hîncu nu dă sursa exactă a scrisorii
adresate de Martha Bibescu ministrului Ion Petrovici, menționând doar B.A.R.,
mss.
[2] Paolo Tomasella, Emigranții din Veneto și din Friuli în viața
economică și culturală a Vechiului Regat (1848-1948), Teză de doctorat
susținută la Universitatea din Trieste și Universitatea din Cluj-Napoca, 2014,
p. 37.
[3] Era nepotul lui George Valentin
Bibescu, de la sora sa mai mare, Marcela Cantacuzino (1873 – 1957).
[4] G. M. Cantacuzino, Introducere în opera lui Vitruvius, Ed.
Meridiane, București, 1983, pp. 146-160.
[5] Martha Bibescu, Jurnal 1915, Ed. Compania, București,
2001, p. 167.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu