Balotești

În 1902 Ion N. Lahovary, tatăl Marthei Bibescu, ipotechează moșia Balotești, prilej cu care depune o serie de documente privind istoricul proprietății din plasa Snagov, județul Ilfov. Moșia era formată din trupurile Balotești, Mircești, Drăgești și Fieni, alcătuind un singur corp. După împroprietărirea țăranilor din 1864, familia Lahovary mai deținea 1207 ha, 746 m.p. sau 2408 pogoane, 589 stânjeni formați din 1022 pogoane de pădure, 22 pogoane heleșteu, 4 ½ pogoane vii, 60 pogoane case, clădiri și grădini, iar restul teren agricol.[1]

Mama sa, Eufrosina Iacovaky primise moșia ca zestre de la mama ei, în 1839. Soțul ei, Nicolae I. Lahovary, mai achiziționase alt trup de moșie în 1846, de la doctorul Ion Rasti. [2] Fiul lor, Ion N. Lahovary, a devenit proprietarul moșiei în 1886, în urma morții părinților săi și după acordul cu frații și surorile lui, moșia fiind atunci evaluată la 380000 lei. În 1849 a fost realizat un plan topografic de către Costache Râmniceanu, în 1852 o hotărnicie, iar în 1865 un nou plan economic de către Râmniceanu și Flexy. Ca urmare a cedării unor terenuri penstru islaz (75 ha) clăcașilor, s-a mai realizat o delimitare în octombrie 1865, autor fiind inginerul George Marieanu.

În 1902 aici se aflau case de locuit de zid, învelite cu tablă de tinichea, casele administratorului, o magazie nouă și două magazii vechi, două pătule vechi de lemn. Biograful Marthei Bibescu, consemna: „Casa de la țară a familiei, de la Balotești, era o clădire lungă și cu un singur etaj, cu zidurile pline de vechi goblenuri persane și împodobite cu gravuri sau litografii ale căror rame cam masive se asortau cu mobilierul Louis-Philippe din mahon. În salon se afla un pian din lemn de lămâi, iar în bibliotecă toți clasicii francezi, în ediții legate cu mare dragoste.”[3]

Ca urmare a testamentului redactat în 16 iulie 1915, Ion N. Lahovary lasă ca moștenire două moșii, Săftica și Balotești, celor două fiice aflate în viață, Martha Bibescu și Margareta Lahovary; aceasta din urmă murind în 1918, Martha rămâne singura proprietară.

Averea prințesei Bibescu din succesiunea tatălui ei se compunea din: ½ din moșia Balotești în suprafață de circa 2200 pog., ½ Săftica 585 pog., ¼ casele din Calea Dorobanți 47 (nuda proprietate), în indiviziune cu defuncta Margareta Lahovary; din succesiunea surorii defuncte Margareta:1/8 din moșia Balotești, 1/8 Săftica, 1/16 din casele din Calea Dorobanți 47; în indivizune cu alți moștenitori: 16 acțiuni la Bank of Romania Ltd., 4 titluri rentă 5% 1916 a lei 1000, 90000 lei numerar la bancă. [4]

În urma exproprierilor conform Legii agrare, prințesa Bibescu a mai rămas cu 433 ha 2000 m.p. teren agricol. Procesele cu statul român au durat până prin 1938.[5]

În 1946 Martha Bibescu pierde proprietatea, prin expropriere forțată, ea fiind atribuită Sindicatului Ziarului „Scânteia”. Ministerul Agriculturii și Domeniilor trimite un delegat, pe arhitectul C. Cornișteanu, pentru a evalua reparațiile necesare la conac.[6] În 1949, la naționalizarea definitivă, se efectuează o expertiză a proprietății din care aflăm că mai aveau 17 ha arabile, iar locuința de paiantă avea 2 camere și un antreu . Inventarul indică câteva piese de mobilier (pat, scaun, birou, șifonier, bufet), dar și o pendulă, 11 tablouri, 3 covoare, 1 bibliotecă și veselă. Este foarte posibil ca vechea casă boierească să nu mai fi fost locuită de mult timp de către familie și să fi fost ruintată în perioada interbelică. 

Singura fotografie ne înfățișează o construcție cu etaj, cu un pridvor de lemn, ale cărei coordonate nu se mai regăsesc în inventarele din anii '40. Singurele construcții rămase trebuie să fi avut funcție administrativă, apărând uneori în acte sub numele de „casă de argați” și având dimensiunile de 8 m cu 4 m.; o altă casă, de 2 m cu 4 m, era folosită de paznicul proprietății.[7] În perioada comunistă aici s-a construit un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, astăzi fiind un spital al S.R.I.–ului.

Ultima informație despre proprietate datează din 20 septembrie 1967, când Martha Bibescu confirma primirea unui timbru cu reprezentarea Mogoșoaiei și îi mulțumea expeditorului pentru grija cu care s-a documentat pentru ea asupra stării domeniilor de la Mogoșoaia și Balotești. „Cred că sanatoriul se reflectă într-un bazin asemănător celui al elvețienilor de la Versailles[8], trebuie că a fost construit în lotul moștenit de biata mea surioară Margareta. Nimic nu îmi mai amintește de vechea casuță sub arcade din copilăria mea.”[9]

---

[1] A.N.R., fond C.F.R., dosar 95/1902.

[2] A.N.R., fond C.F.R., dosar 2371.

[3] Ghislain de Diesbach, Prințesa Bibescu. 1886-1973. Ultima orhidee, Ed. Vivaldi, București, 2003, p.45.

[4] A.N.R., fond M.F.-Succesiuni, dosar 99/1915, f. 126, 17.01.1920.

[5] A.N.R., fond M.A.D., Ilfov, dosar 50.

[6] A.N.R., fond M.A.D., Ilfov, dosar 141.

[7] A.N.R., fond M.A.D., Ilfov, dosar 413, plasa Căciulați, comuna Balotești.

[8] Bazinul a fost construit între 1679 - 1684, fiind trasat de un regiment al gărzii elvețiene, de la care și-a luat și numele. Se află în partea sudică a grădinilor domeniului regal, după bazinul lui Neptun, aleea de apă și terasa nordică, terasa centrală și cea a Orangeriei, bazinul ocupând doar el o suprafață de 13 hectare.

[9] A.N.D.M.B., fond Bibescu, dosar Martha Bibescu 1/1913-1968, f. 6, scrisoare adresată lui Georgel.